Sa fim alaturi de DAVID

Cine ne stie,cine il stie pe Siluan intelege aceasta postare si sunt sigura ca va si ajuta!Sunt foarte indurerata vazand si auzind despre atatea cazuri de copilasi care se nasc cu atrezie de cai biliare,boala care aici,in tara noastra nu se poate opera…il vad pe David ,dar il vad pe Siluan cand era macinat de durere si chin!Doamne fi cu el , ajuta-l asa cum ai facut si cu Siluan!

http://viatapentrudavid.wordpress.com/

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

Siluan si puterea Sfintilor

Emisune TVS Brasov din data de 19 martie 2013

Posted in Uncategorized | 3 comentarii

Pomenirea Sfantului Cuvios Siluan -o chemare la comuniune in bucurie!

This slideshow requires JavaScript.

   Au trecut sapte luni de la ultima postare….Ma gandesc ce repede trece timpul cand toate sunt bune si frumoase si cat de greu trec secundele si minutele cand esti trist,cand esti incercat de suferinta….Scriu aceste randuri,acum si imi dau seama ca odinioara nu trecea saptamana sa nu Va impartasim din suferinta lui Siluan si a noastra!Asta ne face sa intelegem ca omul are nevoie de solidarizare mai mult in clipe grele, decat la bucurie.Se vede ca starea de bucurie(Raiul)este fireasca pentru om, in vreme ce durerea si suferinta nu fac parte din ceea ce simte omul ca fiind necesar.
   Se intelege deci, ca in tot acest timp in care multi au zis ca s-au uitat pe blog sa vada ce am mai scris despre Siluan si noi totusi nu am scris,am fost coplesiti de multa bucurie…Bucuria fireasca de a fi impreuna,noi cei cinci:Siluan,Samuel,David si noi, parintii lor!    Am trait in acest timp, bucuria de a vedea in Siluan, copilul binecuvantat de Dumnezeu,copilul care se bucura in fiecare clipa ca traieste, ca iubeste…ca se aude pe sine gangurind si acum graind : Mami!Tati!Papa!Buba!Apa!Si multe alte cuvinte!
   Ma gandesc totodata, in urma cu un an… eram la Hannover la controlul post-transplant si in ziua de 24.09.2011- Ziua pomenirii Sfantului Cuvios Siluan Athonitul, se efectuase traheostomia pentru ca Siluan sa poata respira!Acum,trecand un an de atunci,ne aflam in ajunul sarbatoririi pentru prima data a hramului noii noastre biserici din Zarnesti-Sfantul Cuvios Siluan Athonitul.Va fi o sarbatoare duhovniceasca  la care vor participa cei care au evlavie fata de acest mare sfant athonit,iar noi vom aduce multumirea cuvenita Bunului Dumnezeu pentru tot darul cel bun  care s-a revarsat peste noi si asupra lui Siluan prin rugaciunile Sfantului Cuvios Siluan!Sinteti asadar asteptati cu totii sa Va uniti cu noi in rugaciune in aceasta zi de pomenire a Sfantului Siluan Athoniul, dorindu-Va ca sa Va faca Dumnezeu partasi pe toti  bucuriilor pe care si noi le traim din mila si ajutorul PreaMilostivului nostru Dumnezeu!
   La multi si binecuvantati ani,Siluan-iubitul nostru copilas!
   Sfinte Cuvioase Parinte Siluan,roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Posted in Uncategorized | 7 comentarii

Siluan, la doi ani!-Dusseldorf, Germania

Dragi prieteni ai lui Siluan!

Suntem de o luna in Germania deoarece in 16.01.2012,am avut programare la Clinica de copii din Moechengladbach,pentru o interventie chirurgicala,cu scopul de rejectie a stenozei subglotice a traheei lui Siluan,aparuta dupa transplantul hepatic,in urma intubarii indelungate,dar necesara la acea data!Venirea noastra aici,a fost posibila datorita bunavointei comisiei medicale de la C.A.S.J.-Brasov,care a emis Formularul S 2,pe baza caruia se vor efectua aici, toate actele medicale necesare acum,lui Siluan. Interventia era programata pentru 17,01.2012(marti),iar Prof.Dr.Winfuhr de la spitalul Maria Hilf,a observat la endoscopie, ca poate patrunde prin stenoza traheala,dilatand orificiul de respiratie si curatand traheea,astfel ca nu s-a mai impus la acel moment o altfel de interventie(operatie clasica).Am fost reprogramati la o alta endoscopie, pentru data de 07.02.2(marti)!Ne-am prezentat la clinica in acea zi,asteptand decizia doctorului cu privire la necesitatea operatiei,daca se mai impunea sau nu.Decizia a fost ferma:Numai operatia de reconstructie a cailor respiratorii poate sa rezolve neputinta de acum, a lui Siluan!Am primit toate acestea ca fiind randuite de Dumnezeu,spre folosul si binele de mai tarziu a fiului nostru.In 08.02.2012,Siluan a implinit doi ani,asa ca ne-am bucurat impreuna cu el si cei de aici din Dusseldorf,care stiau de Siluan si ziua lui de nastere.Inainte de ziua aceea,parintele Calinic de la Hamburg,impreuna cu un grup de 12 tineri romani ortodocsi,au venit 450 km.pana la Dusseldorf,pentru a-i ura *La Multi Ani!*,si pentru a-i aduce daruri.Am inteles prin aceasta,locul deosebit pe care il are Siluan in inima lor…Le multumim foarte frumos!

Am asteptat hotararea doctorilor in ceea ce priveste ziua in care se va putea efectua aceasta operatie foarte dificila….Intr-un final,au stabilit data de 20.02.2012,adica maine,……dar,  saptamana trecuta,miercuri, am primit un e-mail de la Prof.Dr.Windfuhr,in sensul ca se reprogrameaza interventia pentru Siluan,in data de 12.03.2012!Este nevoie de rabdare si intelegere in astfel de situatii…..Una vrem noi,alta e randuiala!Acum,intrucat mai sunt trei saptamani pana la operatia stabilita,vom veni acasa cu Siluan,iar in data de 07.03.2012 ne vom intoarce in Germania,pentru intalnirea cu dr.anestezisti si semnarea unor documente inaintea interventiei.Aducem acum,multumirile noastre domnului Valentin Valcauan de aici, din Dusseldorf,care ne-a intampinat cu foarte multa dragoste si daruire…ne-a primit intr-un apartament cu trei camere si ni l-a pus la dispozitie pentru intreaga perioada in care vom sta aici,iar costurile legate de intretinere si alte aspecte au fost preluate de dansul!….Omul lui Dumnezeu!Totodata,vrem sa multumim tuturor celor care ne-au fost alaturi aici,si au facut sa nu ne simtim straini…..parintelui Iosif-Cristian Radulescu(preot paroh al comunitatii ortodoxe romanesti din Dusseldorf)precum si credinciosilor care alcatuiesc aceasta comunitate ortodoxa,(fam. Fiest Iulia si Thomas,fam.Voicu Sergiu si Roxana,si cei impreuna cu dansii)

Dorim cu acest prilej sa va facem cunoscut faptul ca in acest timp,am primit o particica din moastele Sfantului Cuvios Rafael,ocrotitorul si binefacatorul nostru impreuna cu Sfantul Cuvios Nicolae si Sfanta mucenita Irina!Aceasta bucurie am dobandit-o dupa ce Siluan,venind de la a doua endoscopie(07.02.-marti),a fost pus in patutul de spital in salonul in care era internat,si primul lucru pe care l-a facut,desi avea mai multe jucarii in patut,s-a intins sa ia in mana si sa sarute iconita Sfintilor Rafael,Nicolae si Irina,pe care am adus-o de la manastirea lor,din Insula Lesvos-Grecia,si care,din luna mai-2011,ii strajuieste lui Siluan locul in care  sta,doarme si se trezeste in fiecare dimineata de atunci si pana astazi!Primirea acestei particele din moastele Sfantului Rafael, a fost cu siguranta spre mangaierea si ajutorul lui Siluan si al nostru,iar aceasta bucurie s-a randuit de Dumnezeu si de sfintii Lui,prin implicarea atat de concreta in marturisirea minunilor savarsite de acesti trei sfinti,prin cuvantari,emisiuni radio-tv(Trinitas) si alte multe actiuni pe care le-a realizat P.C.Parinte Protopop Gheorghe Coltea,nasul de botez al lui Siluan!Parintele protopop a primit din Grecia particele din moastele Sfintilor Cuviosi Martiri Rafael si Nicolae,iar ca forma de pretuire pentru noi,ne-a daruit si noua, o particica din moastele Sfantului Cuvios Rafael din Lesvos!Ii multumim lui Dumnezeu si Sfantului Cuvios Rafael,ca a binevoit sa vina  si sa ramana cu noi,intarindu-ne credinta, in incercarile ce vor mai veni asupra noastra!Iar darul parintelui protopop,este inca o data,manifestere a grijii si dragostei purtate lui Siluan si noua,pentru care ii multumim in mod deosebit!

Posted in Uncategorized | 8 comentarii

Sabina-Maria s-a mutat la Domnul,alaturi de Iustina si de alti prunci nevinovati

In 13 ianuarie 2012,am savarsit slujba inmormantarii pentru prunca Iustina,dupa ce parintii ei,Gabriel si Monica Vlase,au facut tot ce le-a stat in putere pentru ca fiica lor,sa dobandeasca sanatatea necesara vietuirii pe acest pamant…..Ne rugam lui Dumnezeu sa mangaie parintii intristati acum,si sa umple de bucurie si har, toate lipsurile si neputintele de acum….Iustina, este mostenitoarea vesnicelor bunatati randuite de Dumnezeu,sfintilor Sai!In timp ce suferea Iustina intr-un pat de spital,in alt loc,in alt spital din Romania,solidara cu suferinta,astepta ajutorul oamenilor Sabina-Maria,fiica lui Bogdan si a Georgianei Meroniuc!I-am cunoscut si pe ei datorita suferintei lui Siluan de odinioara….Au auzit de noi, de Siluan,si au stiut ca pot primi un cuvant folositor de la noi…Asa ne-am intalnit!Apoi,am dorit sa facem pentru aceste doua fetite,ceea ce credeam ca este de folos in astfel de situatii!V-am invitat si pe voi la daruire pentru ele…Va multumim in numele lor!

Dar zilele lor s-au scurs mai repede decat mobilizarea noastra,a oamenilor….Sabina primise de la Ministerul Sanatatii aprobare pentru transplant,cu finantarea sumei de 100.000 euro,iar parintii au mai strans aprox.25.000 euro.Acum toate acestea ne graiesc despre cat de scumpa,sau ieftina e viata omului….Ca peste toate acestea,Dumnezeu stapaneste viata si moartea noastraExact la o luna dupa inmormantarea Iustinei(13.01.2012-avea 10 luni de viata-),s-a mutat la Domnul si Sabina-Maria(13.02.2012-avea aproape 9 luni de viata)..Am fost sunat de tatal Sabinei-Maria,luni dimineata la ora 01,00…am plecat la Spitalul de copii din Brasov,unde era internata de ceva vreme,pentru ca varicele esofagiene se sparsesera,si elimina sange pe gurita!Am stat langa ea atat cat mi-au permis doctorii din ingaduinta…la 04.55 am primit mesajul de la Bogdan,tatal ei:A murit Sabina!……………….Miercuri,am savarsit slujba inmormantarii ei….Dar atat in cazul Iustinei,cat si in cazul Sabinei,am credinta ca ele au suferit cu o suferinta rascumparatoare,ca acum se odihnesc de toate durerile si neputintele lor,ca Dumnezeu le-a izbavit prin aceasta de alte dureri si greutati!Adeseori,privim la sfintii din icoana si ne raportam la sfintenia ,curatia vietii lor…I-am indemnat pe oamenii prezenti la aceste inmormantari,sa priveasca trupurile acestor copilasi nevinovati si sa socotesca aceasta prezenta a noastra,a pacatosilor,inaintea lor, ca o prezenta inaintea dreptilor,si a sfintilor lui Dumnezeu,care marturisesc prin suferinta lor,participare rascumparatoare la suferinta Mantuitorului nostru,Iisus Hristos de pe Cruce……Mantuitorul ne-a rascumparat prin suferinta cu care nu era dator;-a suferit El,in locul nostru!Tot asa,prin suferintele pruncilor asumate de noi,parintii lor,cu credinta in Dumnezeu,se dezleaga si pacatele noastre si ale celor dinaintea noastra!Ei devin astfel,*pret*de rascumparare pentru pacatele noastre!Si toate acestea,ca sa ne responsabilizam noi mai mult,sa intelegem ca pentru greselile noastre vor suferii si urmasii urmasilor nostri!

Dincolo de ceea ce am grait eu atunci,sau scriu acum,ramane  marturia vie,izvorata din tacerea lor,a pruncilor nevinovati care sufera pentru noi,dar care, prin moartea trupului dobandesc pace,dezlegandu-se si ei de suferinta prin insasi lucrarea mortii,caci *Hristos a inviat din morti,cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte,viata daruindu-le!Invierea e ascunsa in Cruce,iar Crucea pregateste Invierea!

Hristos Domnul, Cel Inviat din morti,pentru noi si mantuirea noastra,dupa a Sa fagaduinta,sa aseze sufletele tuturor pruncilor adormiti intru nadejdea Invierii,in locasuri luminoase,unde nu este durere,nici intristare,nici suspin ci viata fara de sfarsit!

Posted in Uncategorized | 6 comentarii

Sabina Maria are nevoie de noi!Sa o ajutam!

Dragii nostri,iata ca va punem inaintea sufletelor povestea unei fetite de numai 6 luni,din Brasov,care asemenea lui Siluan sufera de atrezie a cailor biliare si care are nevoie urgenta de transplant de ficat,operatie care se va efectua in Clinica din Hanover,acolo unde Siluan a devenit deschizator de drumuri pentru copilasii din Romania.Parintii Sabinei au fost impreuna cu ea ,in Germania la sfarsitul anului trecut pentru a i se efectua o biopsie,a se stabiliza starea fetitei ca sa reziste pana la transplant si pentru a se elucida care din parinti va fi donatorul,iar in cazul lor donatorul compatibil este tata Sabinei,Bogdan.

Va rugam sa ii intindeti si ei o mana de ajutor asa cum,odinioara ati facut cu Siluan.

This slideshow requires JavaScript.

Iata,suntem la o zi de la inmormantarea altei fetite,IUSTINA-de 10 luni,care a fost si ea de 2 ori in Clinica din Hanovra,dar organismul ei nu a mai putut sa reziste pana la transplant si Bunul Dumnezeu a luat-o alaturi de El.Parintii Iustinei au indemnat toti oamenii prezenti la inmormantare sa se solidarizeze cu Sabina,ca aceasta sa aiba alta sansa,sa poata beneficia de acest transplant,fara de care nu va putea fi bine. Noi,ca parintii ai lui Siluan ,tinand seama de promisiunea ce am facut-o,am incercat sa ajutam aceste 2 familii,sa ii sustinem moral,sa nu ii lasam sa deznadajduiasca,sa ajutam cu un sfat si bineinteles ,material.

De aceea ,va rugam si pe voi,dragi prieteni ai lui Siluan ,sa va solidarizati cu Sabina Maria,ca si ea,alaturi de Siluan,peste cativa anisori sa va poata zambi,spunand MULTUMESC!

Iata povestea Sabinei  Maria

“Medicii afirma ca suferinta fizica (durerea) a unui bebelus este cu aproximativ 20% mai mica decat a adultilor (prag al durerii mai ridicat); sunt din ce in ce mai convinsa ca realitatea sta cumva invers. Pentru ca bebelusii nu vorbesc, nu articuleaza cuvinte, pentru ca nu pot controla fizic ceea ce traiesc, isi manifesta nevoia plangand. Insa, sa planga de foame e una, din pricina colicilor, e alta, iar din cauza unor dureri acute e cu totul alta realitate ! O realitate pe care, noi adultii,  vrem – nu vrem o ignoram, sau  ne „pacalim” alinandu-ne cu gandul ca  „n-avem de unde sa stim” ce simte un puiut cand plange dintr-un motiv anume, in parte neidentificat.

Oricate teste de laborator am face, care ne-ar demonstra o teorie sau alta,  in mintea mea de mama, este foarte clara ideea ca durerea o traieste pe viu  bebelusul, adica acel copil mic cu sistem imunitar inca nefomat, si cu nevoi majore, incapabil sa lupte cu ceea ce simte!

Sa nu poti ostoi durerea si plansul unui copil este cea mai crunta realitate posibila, dupa cea a „parasirii” vietii.

Acest „intro” are legatura cu povestea care urmeaza, povestea trista a unui bebelus care striga dupa AJUTOR! Pentru ca, dupa mine, asta spune plansul nepotolit al unui copil mic: SALVEAZA-MA!

Sabina, mama micutei noastre are 24 de ani, la fel si tatal ei. Doi parinti, sot si sotie, foarte tineri, aproape niste copii ei insisi.

Sarcina a decurs fara probleme. Toate testele erau in parametri. Fiind primul copil, nu prea stia sa identifice anumite senzatii in corpul ei de femeie si de viitoare mama. A intrebat, la un moment dat, medicul ginecolog ce sunt acelea „contractii”, cum sa le recunoasca.

-      Ei, lasa, ca sa-ti dai tu seama singura ce sunt, cand o sa le ai! – i-a raspuns ginecologul.

Cu o zi inainte sa nasca, simtea o oarecare presiune insotita de durere in abdomenul inferior, dar a preferat sa ignore semnalele. A facut un dus, si-a asteptat barbatul sa se intoarca de la facultate si s-a asezat in pat sa picoteasca un pic, in speranta ca o sa-i treaca. La pranz, i-a propus sotului sa mearga la Dumbravita, la iarba verde, sa se relaxeze, daca tot se aflau acolo parintii ei, in acelasi scop.

-      Daca te simti bine, mergem!

-      O sa ma simt mai bine, asa ca, hai sa mergem.

Ajunsi la destinatie, senzatiile de durere s-au accentuat. Pana la urma, s-au urcat in masina si au plecat acasa. La 22:30, Sabina a chemat salvarea. La spital, medicul de garda i-a dat vestea pe care o banuia:

-      In seara aceasta, mamico, o sa nasti!

A mai apucat sa se schimbe, la garderoba, a ajuns „in forta” in sala de nasteri si intre doua contractii, a nascut o fetita frumoasa, de 3kg si 50 cm, careia i-au pus numele de Sabina. Mama ii alesese numele cu multi ani in urma, cand si-a spus siesi ca, atunci cand va avea o fetita, o sa o cheme Sabina. Taticul a adaugat un al doilea prenume: Maria.

Sabina a facut icter, dar a parut ca se rezolva si mamica si fetita ei au fost externate. Au urmat nopti si zile de planset, dar au atribuit plansul prezentei colicilor abdominale.

La doua luni dupa nastere, au fost la control, pentru a-i face vaccinul. Medicul a sesizat o culoare galbena accentuata a tegumentului si a decis sa amane vaccinul. De asemenea, le-a facut trimitere la Spitalul de Pediatrie din Cluj, pentru investigatii clinice.

La spital, la vederea micutei, doctorita a devenit foarte agitata!

-      Doamna, fetita este foarte bolnava! Internare si facem o ecografie abdominala de urgenta!

Ecografia a fost repetata si a doua zi, pentru ca rezultatul prim era ingrijorator: absenta cailor biliare. Mai mult, in jurul ficatului au descoperit lichid. Le-au urcat intr-o ambulanta si le-au trimis la Spitalul Budimex, din Bucuresti, cu diagnosticul prezumtiv, ulterior confirmat si de specialistii din capitala: atrezie de cai biliare.

Sase zile mai tarziu, Sabina era operata, in incercarea de a i se reface canalul biliar. O incercare reusita doar in mica parte.

Momentele dinaintea operatiei si dupa operatie au fost crunte! Parintii sperau la tot ce e mai bine. N-au incetat sa spere ca se va insanatosi nici dupa operatie! Traiau amandoi cu gandul ca operatia o sa reuseasca si ca o sa plece acasa fericiti. Li s-a spus ca Sabina n-o sa simta nimic in timpul si dupa operatie si au stat linistiti.

Au plans amandoi cand au vazut-o pansata si intubata. Nu aveau voie sa o ia in brate. Nu vor uita niciodata urletele de durere ale fetitei lor (avea aproape 3 luni! In urma cu doua saptamani fusese botezata crestineste). A plans fara sa se opreasca mai mult de 5 minute, timp zile intregi. Pur si simplu, plangea zi si noapte,aproape fara oprire. Mama era deja foarte, foarte obosita psihic! Incerca, stoic, sa-si pastreze optimismul, anticipand stabilizarea Sabinei, apoi, stationarea in salon si la timpul potrivit, externarea.

In a cincea zi de la operatie, a primit vizita medicului anestezist care i-a comunicat sec, fara alte explicatii:

-      Are nevoie de transplant de ficat.

Au fost externate, cu recomandarea sa ceara opinia domnului prof.dr. Irinel Popescu.

Raspunsul domniei sale:

-      In Romania nu se face transplant de ficat la copiii foarte mici. Va sfatuiesc sa va adresati clinicilor de specialitate, din strainatate.

Doar doua saptamani au stat acasa; pentru ca starea de sanatate a Sabinei s-a inrautatit, s-au internat, din nou, in Spitalul de Pediatrie, din Brasov. Sabina acumulase mult lichid in abdomen. Parintii continuau sa ii administreze tratamentul si sa se roage ca va aparea o solutie. Cautau, deja,  raspunsuri la institutiile de stat.

In luna noiembrie, implinea sase luni de viata, starea clinica a Sabinei a devenit si mai grava. A urmat o alta internare si un alt verdict, intuit de mama:

-      A facut ciroza, doamna doctor, a intrebat-o abia retinadu-si lacrimile?

-      Da, din pacate, fetita ta a facut deja ciroza hepatica.

Medicii i-au drenat Sabinei lichidul din abdomen. La scurt timp dupa aceea, au plecat in Germania, in baza formularului E112, fiind internate in spitalul „Medizinische Hochshule Hannover” (http://www.mh-hannover.de/index.php ).

Dupa trei saptamani de analize si investigatii clinice zilnice, medicii germani i-au schimbat medicamentatia, i-au facut si doua transfuzii de sange si au informat parintii ca transplantul, tatal fiind donator compatibil,  este o URGENTA! Administratia spitalului le-a emis un cost estimativ in valoare de 141.000 Eur. Au subliniat faptul ca trebuie facut imediat sau cat mai repede posibil, ca sa nu apara complicatiile inerente cirozei, dar cu mentiunea ca plata se face inaintea operatiei. Cu alte cuvinte, Ministerul Sanatatii trebuie sa vireze, in avans,  banii in contul spitalului, ceea ce pare putin probabil. Parintii spera ca au fost si ei introdusi in comisia de pe data de 15 ianuarie, dar iar este putin probabil, pentru ca sunt multe dosare restante de anul trecut si inca nu este definitivat bugetul pentru anul in curs.

Cand nu o doare burtica, Sabina este activa, rade si comunica prin limbajul ei special de bebelus, dar asta se intampla rar. In majoritatea timpului se lupta cu durerile si plange pana la epuizare, zi si noapte (da, zi si noapte!).

Este alimentata cu un lapte special – HEPARON – pe care il gasesc doar in Germania, care costa 45 euro / cutie; Sabina are nevoie de 9 cutii lunar.

In dimineata aceasta de vineri, 13 ianuarie, cand scriu acest material, parintii Sabinei au participat la un eveniment foarte, foarte trist care i-a tulburat peste masura: inmormantarea unei alte fetite (avea 10 luni!), din Brasov, pe care au intalnit-o in spitalul german! Din pacate,  a ajuns prea tarziu la transplant!

Sa fii parinte si sa te intrebi de ce! De ce copilul meu nu a putut fi salvat la timp, stiind foarte bine ca transplantul de ficat asigura o crestere si o viata normala, fara probleme clinice deosebite?

De ce copilul meu traieste drama aceasta si suferinta aceasta o perioada atat de lunga de timp, timp pe care NU-L ARE, in conditiile in care la nici  2000 de km distanta cineva mi-a oferit solutia insanatosirii?

Pentru ca sanatatea se obtine cu BANI.

Saptamana aceasta, 14 – 20 ianuarie, donand  2 Eur prin sms trimis la 848 (numar gratuit) in retelele VODAFONE, ORANGE SI COSMOTE,  putem contribui la SALVAREA vietii Sabinei Maria.

Daca 70.500 de romani vor dona cei 2 eur, prin sms trimis la 848, am strange suma necesara transplantului, adica 141.000 EUR, i-am anula suferinta si i-am darui VIATA      micutei SABINA MARIA MERONIUC!

Pe 22 ianuarie, Sabina implineste 8 luni de viata. Candva, peste ani, gandul ei bun ne va atinge, se va intoarce la fiecare dintre noi, cei care au contribuit la salvarea ei, infinit, pentru ca este gandul ei izvorat din suflet si care inseamna IUBIRE! Dar din dar se face RAI!

Salvand un COPIL, salvam, in fapt, LUMEA!”

Persoana de contact

Meroniuc Bogdan Dorel
tel;0742022689

De asemenea, puteti dona prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro

Conturi pentru donatii:

  • EUR:RO15RNCB0807060963060002
  • RON:RO42RNCB0807060963060001
  • BCR Brasov,sucursala BCR Blumana
  • Stadionului nr 2 Brasov
Posted in Uncategorized | 3 comentarii

Un an de la transplant…mai mult zambet!

This slideshow requires JavaScript.

Dragi prieteni ai lui Siluan!

Acum, cand va scriem aceste randuri, ne aducem aminte ca in urma cu un an de zile ne pregateam sufleteste pentru transplantul de ficat al lui Siluan – moment care a devenit pentru el un nou inceput! Privim totodata fotografiile lui de atunci si pe cele de acum… 29.11.2010, cu adevarat zi de nastere pentru o noua etapa a vietii copilului nostru, iar astazi, dupa ce a trecut un an de atunci, ne vedem copilul bucuros, hotarat sa infrunte incercarile vietii si dornic sa spuna tuturor cat bine i-a facut lui Bunul Dumnezeu!

La ultima postare eram la Hannover, asteptand interventia cu laser la trahee, necesara in urma afectiunii respiratorii care a aparut dupa transplant. Acea operatie nu s-a mai putut face deoarece se impunea o interventie chirurgicala clasica pe trahee, iar aceasta nu se putea face la Hannover, ci in alta clinica din Germania. Am stat la Hannover trei saptamani, apoi s-a decis ca va trebui sa venim acasa cu Siluan, avand montata o canula traheala prin care sa respire, iar interventia chirurgicala necesara urmand sa se efectueze la Clinica pediatrica din Monchengladbach-Germania, incepand cu data de 16.01.2012. Asadar am venit acasa cu Siluan la inceputul lunii octombrie si am asteptat acceptul clinicii din Monchengladbach. In tot acest timp responsabilitatea noastra a crescut datorita ingrijirii pe care o impune existenta acestei canule traheale, fara de care Siluan nu ar fi putut respira.

Desigur, acesta operatie are dificultatea ei… se va incerca rezectia stenozei subglotice care obtureaza traheea! Avem credinta si nadejde ca Dumnezeu va randui toate spre folos si bucurie! Saptamana trecuta am primit si incredintarea verbala a celor de la C.A.S.J. Brasov cu privire la posibilitatea preluarii costurilor pe care acest tip de interventie il va presupune. Vrem totodata sa multumim acum si personalului medical din Brasov si din Bucuresti, specificand si cateva nume ale doctorilor direct implicati in cazul lui Siluan si aceasta o facem cu dorinta de a-i face cunoscuti:

-Dr Alexandrina Constantinescu – Spitalul Fundeni Bucuresti

-Dr Luciana Petrescu si personalul medical din spitalul de copii Brasov

-Dr Cornel Herta – C.A.S.J. Brasov

-Dna Codruta Popa – Hospice Brasov

Am facut aceste referiri speciale din dorinta expresa de a le multumi, si in acest mod, celor care prin implicare directa au facut mai usoara gestionarea situatiilor prin care a trebuit sa trecem. Datorita acestor oameni, incepand cu luna octombrie 2011, au putut ajunge la clinica din Hannover si alti doi copii, doua fetite cu varsta sub un an, Iustina si Sabina- Maria, avand probleme hepatice asemanatoare celor ale lui Siluan inaintea transplantului. Nadajduim ca si pentru aceste fetite se va face totul la Hannover, fiind preluate de catre Prof. Dr Ullrich Baumann. Noi am facut ce am putut legat de aceste cazuri si, daca a fost importanta implicarea noastra, suntem foarte fericiti!

Se vede asadar ca ceea ce spuneam odinioara despre calea pe care Siluan o deschide si pentru alti copii romani la clinica din Hannover a devenit realitate si este foarte important pentru noi sa stim ca, la un an de la transplantul lui Siluan, alti doi copii au ajuns in locul din care vor putea veni acasa sanatosi! Iustina a stat in perioada spitalizarii chiar in patutul in care Siluan statuse in urma cu putin timp – asa au afirmat asistentele de la Kinderklinik-Hannover fata de mama Iustinei.

Va mai facem cunoscut si faptul ca a aparut intre timp si o carte despre Siluan intitulata “Minuni ale Sfintilor martiri Rafael, Nicolae si Irina pe pamant romanesc” aparuta la editura Andreiana din Sibiu si, tot ca multumire adusa lui Dumnezeu si sfintilor Sai, exista deja imprimarea pe CD a acatistelor Sfintilor martiri Rafael, Nicolae si Irina, precum si al Sfantului Andrei Saguna – Mitropolitul Transilvaniei, praznuit in data de 30 noiembrie impreuna cu Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul romanilor. Facem mentiunea aceasta pentru ca in ajunul acestei sarbatori, in urma cu un an, Siluan iesea cu bine din operatia de transplant, iar la un an de la operatie, in cinstea Sfantului Ierarh Andrei, am reusit impreuna cu Grupul de psalti ai Patriarhiei, condusi de P. C. diac. Protopsalt Mihai Buca, sa imprimam aceste acatiste spre slava lui Dumnezeu Cel minunat intru sfintii Sai!

Asadar, la implinirea unui an de la transplantul lui Siluan, vedem cu mare bucurie ca a fost un an cu rodire duhovniceasca, un an in care Siluan a zambit mai mult decat a plans, ca fara el nimic din toate cele scrise pana acum pe acest blog nu ar fi avut sens… ca acest copil minunat este o binecuvantare pentru noi, ca multi oameni au invatat cate ceva de la cel ce.  mic fiind, nu poate grai prin cuvant, ci prin viata lui, prin suferinta lui. dar si prin insanatosirea lui, prin lacrimi si prin zambet datator de bucurie! Toate acestea au ajuns la noi prin el, Siluan, copilul iubit de atatia oameni, ocrotit de sfinti si binecuvantat de Dumnezeu sa ne invete pe noi atatea adevaruri despre viata, despre nadejdea si credinta in El.

Va multumim tuturor celor care in tot acest timp. de la inceputurile aparitiei acestui blog, ati fost si ati ramas solidari cu noi, preocupati de binele semenilor vostri! Va dorim tuturor viata binecuvantata, spor in  implinirea binelui si. daca uneori va ganditi ca greutatile si necazurile va cuprind, aduceti-va aminte si de noi, intarindu-va in nadejde si astfel sa inaintati in cealata vreme a vietii, cu bucuria ca ati fost partasi la implinirea binelui pentru semenii vostri, fapt care ne va face sa intelegem ca merita sa traim atata timp cat a trai inseamna a face bine pentru cel de langa noi, chiar daca nu l-am cunoscut pana atunci!

La multi si binecuvantati ani, Siluan – copilul nostru drag, alaturi de Samuel si David!

Posted in Uncategorized | 10 comentarii